la teatrul de oameni

(as opposed to 'teatru de papusi').
am fost azi - ieri, dar pina nu dorm nu e a doua zi pentru mine, asa ca am fost azi.
teatrul asta de oameni pentru copii e in cartier de ceva vreme, ca se renoveaza sediul din Amzei. (nu mai zic Piata Amzei, pentru ca Piata nu mai exista, spre continua mea stupefactie, dar asta e alta poveste.)
uitasem ca teatrul Ion Creanga e acum la Cinema Gloria si ca e practic peste parc, unde putem ajunge chiar si pe jos daca ne straduim putin.
mi-am amintit pentru ca mi s-a pus brusc pata sa mergem la teatru.
azi am vazut Pinocchio si mi-am propus in barba sa epuizam repertoriul cit mai repede, ca sa le luam de la capat.
a fost tare frumos.
sala plina, chiote, copilul in brate, cu ochii lipiti de scena si comentind in gura mare, ca tot poporul sub 8 ani din sala.
spectacolul de pe scena e o bucurie - desi am ramas cu un gol, asa, ca au taiat unele scene din poveste, cheie in capul meu, si anume joaca aia nebuna, isteria totala din orasul jucariilor, pre-transformare in magari, si scena in care Pinocchio si Geppetto se intilnesc in burta balenei. probabil ca ceva-ceva tot trebuia scos, pentru ca e o poveste lunga, iar rabdarea copiilor saltareata. oricum, povestea a curs foarte frumos, povestitorul de pe scena nu te lasa sa pierzi din vedere nici un episod. si sint sigura, nu stiu de ce, ca exista si o varianta lunga, completa.
ca stare, recunosc ca am fost putin derutata pe parcurs; m-am simtit ca un om mare, nu m-a luat mereu valul de magie si pe mine. dar tot m-a lovit, la inceputul si la finalul piesei, cind se sting luminile si ramine numai una calda si rotunda, generatoare de umbre pe pereti, pentru ca astea doua momente m-au aruncat hat-departe, in anul de gratie cind Bulandra-Icoanei era 'la mine acasa'. si eram la Pinocchio si auzeam muzica aceea anume din 'sase personaje in cautarea unui autor' al Catalinei Buzoianu.
nu povestesc altceva despre ce se intimpla pe scena, clar e de mers si de vazut la fata locului.
spectacolul din public ... well, nici de asta nu pot sa zic nimic mai mult decit ca e si el unic la fiecare reprezentatie. pentru ca nu se intimpla de doua ori la rind sa ai:
a. in fata ta o fetita care, cind cineva de pe scena intreaba la un moment dat 'cine a zis magar?' sa ridice doua degete in sus ca la scoala si sa zica 'Eu! Eu!'
b. in spate un baietel care striga din toti rarunchii la Pinocchio care ia doctoria de la zina: 'Nu bea! Nu bea!'
asta, ca sa zic numai doua momente pe care m-am straduit sa le tin minte, sa am ce povesti :)

e fantastic teatrul asta de oameni pentru copii. de-abia astept sa mergem iar.