migratia de iarna

a inceput acum o saptamina. si tot atunci s-a terminat. teoretic. practic, in interiorul capului si restului fapturii, continua inca. desfaci un puzzle, il incarci in duba, in masina si in brate si il pui la loc in alt spatiu. o parte din el e inca in saci si in pungi. o parte din tine e inca pe nicaieri.

pe parcursul aclimatizarii in noul spatiu, avem asa: o camera mare si goala in care copilul face ture cu bicicleta; dormit citeva nopti ca in cort, cu haine groase si caciuli, ca afara sint ceva grade sub minus si centrala nu poate fi data mai tare fara acordul prealabil al tuturor locatarilor din bloc; venit mama, sa se intimple in citeva zile ce s-ar fi intimplat altfel in citeva saptamini; domiciliu fortat din cauza frigului, a ghetii si a lipsei echipamentului de iarna; un dormitor plin cu fulgi de parca s-ar fi incaierat acolo o ceata de ingeri sau macar s-ar  fi batut cu perne; niste mirosuri ingrozitoare, despre care nu stiam ca exista, venind de la apartamentul de jos, in curs de renovare; vegetatie apetisanta (toate crengile astea, mari si mici, arata ca niste sugiucuri, asa ca e greu sa nu salivezi si sa rontai  in gol niste nuca imaginara); o harta a ciinilor din zona in curs de configurare (si nu arata prea promitator, cum banuiam, dar voi invinge), un chinez care face pirtie pe acoperisul de peste drum.
suma este insa o casa prietenoasa, in care sintem in cuib. the nesting instinct has prevailed.