22 mai 2014

doua zile in una

ieri am calatorit pina la scoala cu un taxi condus de o doamna, spre marea bucurie a lui Darie. o doamna cu ochi albastri, pe nume Elena - i-am spus la multi ani! - si cred ca singura dintre toti care a stiut unde si care e liceul waldorf. primul tramvai care a trecut pe linga noi in statie era si el condus de o femeie. a doua Elena era in 14; purta un tricou negru pe care scria 'trouble maker heart breaker'. unul dintre cei doi instalatori din fata mea a tot vrajit-o vreo trei statii, ignorind nonsalant mesajul de pe tricou. Elena aceea avea si ea ochi albastri si nu spunea nimic privirea ei. statea cu cele doua cutii de chokotoff pe genunchi si astepta sa coboare din tramvai.
am vazut numarul de masina perfect: BxxREM. daca iau vreodata permisul si imi iau vreodata masina, REM va fi numarul ei.
vecinul cu service auto nu a mai incercat sa ne imprieteneasca azi cu ciinele lui latos care latra istetic de fiecare data cind trecem pe linga el.
la coltul strazii, spectacol inedit: o masina de politie din cele care trag din cind in cind la umbra la intersectia celor trei strazi, pentru ca ocupantii lor sa manince un sandvis, sa motaie un pic sau sa vorbeasca la telefon, statea cu usile larg deschise si din ea se revarsa muzica simfonica, o bucata vesela la pian. mi-i si inchipuiam pe cei doi pe scaunele din fata, cu miinile intinse, cu capul pe spate, cu zimbete cit casa pe fata. am trecut pe linga masina si nu era de la ei. toate astea, aproape asa, minus usile deschise si miinile intinse, se intimplau intr-o masina rosie de mai incolo, cu o doamna cu par castaniu, ce astepta la clinica veterinara.
tot azi, era sa ma dau jos din masina de scoala, dupa apx. 17 minute de condus (cred) din a 3-a mea ora, si sa plec acasa pe jos, cu convingerea ca locul meu e in tren, pe jos sau in RATB, nu la volan. am ramas si cred ca o sa mai merg si la celelalte 12 sedinte, sa vad ce se mai intimpla. macar sa invat sa conduc, daca tot sint acolo.

Niciun comentariu: